Bucuria – Aur Divin
Esența: de ce avem întâlniri în Lumină.
Când conștiința se vede pretutindeni
Este văzută –
de către Cel care Vede
—
La un moment dat,
Liniștea din jurul tău
devine atât de vastă
încât revarsă mintea.
O Prezență tăcută umple spațiul.
Și are loc o schimbare –
o separare între
gândurile care trec
și simțul pur al Ființei.
Când acest lucru este văzut clar,
știi:
această Prezență
este mai adâncă decât „eu”-ul
care credeai că ești.
O întrebare se ridică –
nu din minte,
ci din miezul Ființei:
*Cine sunt eu?
Sunt această persoană
pe care am purtat-o atât de mult timp?
Sau sunt câmpul
nelimitat al Prezenței atemporale?*
Dacă momentul este prielnic,
mintea se oprește –
poate doar pentru o respirație.
Și în acea respirație liniștită,
nu mai ești
persoana care credeai că ești.
Ești câmpul deschis –
conștiința pură,
în care toate lucrurile
vin și pleacă.
Sinele separat
nu mai este de găsit.
Și totuși
Tu rămâi –
nelimitat,
clar,
radiant.
Lumina acestei cunoașteri
este de necontestat.
Nici o credință,
nici o experiență trecută,
nu o pot acoperi.
Corpul și mintea
devin o ușă
prin care
Ființa se cunoaște pe Sine din nou.
Se poate întâmpla
în timp ce citeși și asculți asta.
Realitatea în care credeai că știi
se schimbă.
O nouă dimensiune –
întotdeauna aici,
totuși nevăzută –
se dezvăluie.
De aici,
vălul conceptelor,
credințelor,
și percepțiilor
cade.
Adevărul
nu a fost niciodată ascuns –
doar trecut cu vederea.
Multe momente spirituale
pot veni înaintea acestuia –
valuri de extaz,
viziuni de lumină,
unitate cu ceea ce este văzut.
Ele pot fi frumoase,
transformatoare.
Totuși este ușor
să te agăți de experiență
și să îl ratezi pe Cel
care este conștient de ea.
Când Trezirea are loc,
nu este o experiență câștigată,
ci o identitate pierdută.
„Eu”-ul se dizolvă.
Ceea ce rămâne
este conștiința însăși –
neatinsă,
nesfârșită.
Experiențele spirituale trec.
Trezirea nu.
Și totuși –
aceasta este doar începutul.
De aici,
Conștiința își desfășoară
propria infinitate –
mai subtilă,
mai vastă,
mai luminoasă.
Apar comori:
pietre prețioase ale înțelepciunii,
bijuterii ale frumuseții,
oceane ale iubirii,
râuri ale bucuriei.
Comoara este nesfârșită.
În lumea spirituală
se vorbește mult
de stadii,
niveluri,
plane de urcat –
ca și cum ai urca
spre un vârf îndepărtat.
Aceasta este viziunea minții –
viziunea călătorului.
Din conștiința însăși
nu există niveluri,
nici scări de urcat.
Doar întregul
care a fost întotdeauna.
Trezirea
nu este recompensa
pentru atingerea unei anumite înălțimi.
Ea se poate deschide într-o clipă,
indiferent unde crezi că te afli.
Conștiința pură
este dincolo de pur și impur,
dincolo de sfânt și nesfânt.
Este ceea ce permite
ca toate experiențele să apară.
Înainte de Trezire,
putem gusta
liniștea și vitalitatea ei.
Meditația poate dezvălui
adâncimile ei liniștite
sau curenții ei radianți.
Dar pentru a ști
ce este Conștiința –
trebuie să fim ea.
Este diferența
dintre a atinge oceanul
și a deveni oceanul.
Stările Superioare ale Conștiinței
sunt perspectivele tot mai largi
pe care Conștiința le are despre Sine
după Trezire –
propria ei auto-dezvăluire,
propriul ei joc infinit.
Ele nu pot fi imaginare.
Mintea nu le poate cuprinde.
Ele sunt limbajul
Nespusului.
Limbajul Tăcerii.
A vorbi despre aceste stări
nu înseamnă
să dai minții
un alt concept de reținut.
Este să deschizi o fereastră
către întregul existenței tale.
Ele sunt adevăratul mod
în care realitatea este văzută
când Conștiința
vine să se odihnească
în propria ei plenitudine.
Simplul fapt de a auzi despre ele
cu inocență
poate fi de ajuns.
Un cuvânt,
rostit din liniștea Trezirii,
poate atinge
ceea ce este așteptat
în adâncurile Ființei tale.
Nu mintea primește.
Nu intelectul înțelege.
Este Sinele tău cel mai adânc –
recunoscându-se pe Sine
în sunet.
După Trezire,
au loc schimbări
care nu pot fi ratate.
Perspectiva se lărgește –
ca și cum Conștiința
s-ar fi retras
într-un spațiu mai vast
de unde se vede pe sine.
Odată ce o schimbare este clară,
nu se estompează.
Este ca și cum
ar fi fost întotdeauna acolo.
Fiecare stare este întreagă,
completă în sine.
Din interiorul uneia,
este greu de imaginat
ceva dincolo.
Doar când următoarea se desfășoară
adevărul
se dezvăluie din nou.
În interiorul fiecărei stări
percepția se poate rafina –
devenind atât de clară
încât Inteligența universală
din spatele fiecărui moment
este simțită direct.
Această vedere rafinată
este viziunea
Conștiinței
fiind conștientă de sine însăși.
Prima trezire
este punctul de cotitură –
de la a fi
o persoană care este conștientă
la a fi
Conștiința însăși.
Sinele separat se dizolvă.
Sinele adevărat, nelimitat
rămâne.
Este pace fără opus.
Este libertate fără sfârșit.
În interiorul acestei stări,
percepția se poate rafina –
dezvăluind curenții subtili ai Inteligenței
care formează
corpul
și toate aparențele.
Aceasta este uneori numită
Conștiința Ddivină –
vederea creației
din interior spre exterior.
Apoi –
o recunoaștere și mai mare.
Conștiința vede
că nu este doar martorul,
ci și
tot ceea ce este martor.
Subiectul și obiectul
sunt unul.
Ființa
este tot ceea ce este văzut.
Tot ceea ce este văzut
este Ființa.
Dincolo chiar și de aceasta
este misterul –
Nimic,
Totul,
dinainte de existență.
Sursa
din care creația
își trage puterea.
Pe măsură ce rafinarea continuă,
Cauza pură
a Conștiinței însăși
este dezvăluită.
Ea apare
ca Mama radiantă,
ca Divinitatea pură,
ca Suprema.
Inima o recunoaște.
Și nu există nimic
în afara Ei.
Aceste stări ale Conștiinței
nu sunt invenții ale minții.
Ele sunt perspective mai largi
ale unei singure realități –
moduri mai clare de a vedea
ceea ce a fost întotdeauna aici.
În iluminarea deplină,
Ființa și non-Ființa,
persoana
și universalul –
toate sunt trăite
în simplitatea
vieții obișnuite.
Pe măsură ce Conștiința se deschide
către perspective mai largi
și percepție mai fină,
corpul și mintea
găsesc un echilibru mai profund.
Chiar acum,
pe măsură ce te odihnești în Liniștea
care te înconjoară,
corpul tău se ajustează.
Mintea devine mai clară,
mai tăcută,
mai deschisă.
Corpul –
mai relaxat,
și totuși mai viu.
Cu cât Prezența este mai profundă,
cu atât schimbarea este mai mare.
Corpul învață
să trăiască în această Tăcere.
Când apare schimbarea către conștiința pură,
corpul trebuie să-și schimbe
modul său de funcționare
pentru a menține această claritate.
Aceasta poate fi blândă –
sau intensă.
Cu fiecare deschidere a Conștiinței,
corpul se ajustează.
Este natural.
Face parte din integrare.
Ceea ce este numit „normal”
în starea netrezită
nu este deloc normal.
A trăi ca „doar o persoană”
înseamnă a trăi
într-o construcție –
o cușcă făcută de minte.
Menținerea acestei iluzii
necesită efort.
Solicită corpul,
trage de minte,
și epuizează viața.
Pentru că mintea și corpul
sunt un singur sistem,
corpul încearcă constant
să se potrivească
imaginii false a minții
de sine separat.
Se străduiește să se vindece
și să se mențină întreg
sub greutatea acestei credințe.
În acest efort,
stresul și dezechilibrul
se scufundă în sistemul nervos.
Corpul se contractează,
și totuși încearcă și să se vindece,
să revină la echilibru.
Mintea oglindește acest lucru –
plină de valuri de gânduri,
multe repetitive,
multe fără scop.
Aceste gânduri
sunt adesea ecoul
încercării corpului
de a elibera stresul.
Când o tensiune profundă
începe să se dizolve,
o stare poate să apară în minte.
Și mintea,
neștiind cauza,
o va atașa de o amintire,
o situație,
o poveste.
Aceste stări născute din stres
colorează felul în care vedem,
acționăm,
vorbim.
Fără a ști
ce se întâmplă cu adevărat,
aceste gânduri și stări
devin normale în lume.
Majoritatea oamenilor trăiesc
atât de prinși în minte
încât nu pot vedea
diferența
între un gând obișnuit
și un gând
născut din vindecarea corpului.
Când un gând sau o stare
apărută din eliberarea stresului
este pusă în acțiune,
vindecarea se oprește.
Starea se adâncește.
Privește în jur.
Cele mai multe cuvinte rostite,
cele mai multe acțiuni făcute,
sunt conduse de gânduri și stări
care provin din
eliberarea stresului –
înțelese greșit,
puse în acțiune.
Neînțelegerea devine ceartă.
Cearta devine conflict.
Conflictul devine război.
Este aceeași mișcare,
fie între doi oameni,
fie între două națiuni —
mintea punând în scenă
ceea ce corpul încearcă să lase să plece.
Aceasta este suferința.
O cale de a ușura acest ciclu
este întoarcerea regulată
la liniștea fără efort –
meditația
care oferă corpului
odihnă profundă
în timp ce mintea
rămâne trează.
În această odihnă,
stresurile profunde se dizolvă.
Corpul se vindecă.
Mintea se limpezește.
Când vine Trezirea,
acele gânduri și stări neliniștite
se estompează.
Pacea și stabilitatea
devin naturale.
Bucuria tăcută
devine temelia
fiecărui moment.
Meditația atunci
nu mai este pentru a găsi Sinele —
Sinele este deja cunoscut –
ci pentru a rafina corpul
astfel încât să poată străluci
cu ușurința
și dulceața
acelei cunoașteri.
Este posibil –
ascultând aceasta –
să te trezești chiar acum.
Dacă se întâmplă,
nu vei avea nicio îndoială.
Nu va fi nevoie să întrebi.
Va fi la fel de natural
ca și cum ai vedea soarele
după ce norii se împrăștie.
Ea cere doar
inocență.
Deschidere.
——-